Colierul Fleur de St Germain

Intotdeauna mi-am dorit un colier cu perle prinse de mai multe tipuri de lanţuri. Aşa că luni, într-un moment de relaxare, m-am gândit să-mi fac această plăcere :)

Si am facut colierul Fleur de St Germain. Imi place la nebunie cum a ieşit colierul, poate fi purtat atât de uşor!


Numele său în sine are o semnificaţie specială pentru mine:

Fleur (mă cheama Florina)

+ St Germain - despre care nici nu ştiu de unde să încep:

- de la cartierul Saint Germain des Prés (Paris) care e absolut magnific şi e locul perfect pentru o poveste de dragoste, iar dacă aş putea m-aş muta acolo într-o clipă,

- la excelentele compilaţii Saint Germain des Prés Café pe care le recomand tuturor,

- la melodia care, de ani de zile deja, mă aduce în cea mai frumoasă stare posibilă (St Germain - Sure Thing).

Vă mai pot spune multe, dar ar trebui să stăm vreo cateva ore la poveşti ca să aibă sens ce aş tot scrie eu aici :)

© 2008 Josephine. Toate drepturile rezervate.